Președinția Republicii Moldova lansează un program de stagii pentru viitorii profesioniști. Candidații pot depune dosarul pentru stagiu în diverse departamente ale instituției prezidențiale, precum și în cadrul echipei de consilieri ai Președintelui Republicii Moldova.
Durata stagiului va fi de trei luni, cu posibilitatea de extindere a termenului până la șase luni. Candidații pot opta pentru un stagiu în cadrul Direcțiilor Juridică, Informare și comunicare cu mass-media, Politică internă, Relații externe și protocol, Petiții și audiență, Management al documentelor, Administrare patrimoniu, precum în Secția e-administrare și securitate informațională și în Serviciul resurse umane. De asemenea, candidații pot alege să facă un stagiu în cadrul echipei de consilieri prezidențiali: în domeniul economic – Veaceslav Negruța, în domeniul educației și cercetării – Valentina Chicu, în domeniul culturii – Angela Brașoveanu Erizanu, pentru relațiile cu diaspora – Elena Druță, pentru comunicare publică – Sorina Ștefîrță.
Vor fi acceptați pentru stagiu studenții în ultimul an la licență, masterat sau doctorat, sau absolvenții recenți ai unuia dintre aceste niveluri de studii, studenții care învață în țară sau în străinătate, motivați, creativi și flexibili. Candidații vor depune un dosar care să conțină Curriculum vitae (CV), scrisoare de motivare și certificat ce confirmă efectuarea studiilor în cadrul instituției de învățământ/copia diplomei de studii.
Dosarele pot fi depuse până pe data de 31 ianuarie 2022 pe adresa de e-mail [email protected].