Creditul rusesc în valoare de 200 de milioane de euro, acordat Republicii Moldova, aprobat ieri la ședința Guvernului, nu este destinat și regiunilor din stânga Nistrului. Despre aceasta a anunțat președintele țării, Igor Dodon, într-un interviu pentru UNIMEDIA.
„Banii nu au o destinație către regiunea transnistreană. Ei vin în bugetul Republicii Moldova, în bugetul de stat și Guvernul țării decide cum vor fi utilizați”, a declarat Igor Dodon.
Președintele a mai precizată că inițial banii erau destinați pentru infrastructură, dar din cauza crizei provocate de COVID-19, resursele financiare vor fi repartizate în funcție de necesități.
„Vor fi alocați și pentru infrastructură, dar va fi utilizat și pentru necesitățile curente. Important este că în condițiile acestui acord de credit noi nu suntem limitați”, a explicat șeful statului.
Precizăm că Federația Rusă i-a acordat țării noastre un credit de 200 mln de euro la o dobândă de 2%. Împrumutul este oferit pentru 10 ani. Debursarea va avea loc în două tranșe: 100 mln euro vor fi transferate în termen de 30 de zile din data ratificării Acordului de credit, iar alte 100 mln euro vor fi transferate la cererea Guvernului până la 31 Octombrie 2020.