Președintele Igor Dodon susține că toți cetățenii Republicii Moldova au dreptul la libera exprimare, dar este important ca cei care ies la proteste să nu se lase utilizați în scopuri politice de către anumite forțe. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii săptămânale ”Președintele răspunde”, în contextul protestului organizat, lunea trecută, la Chișinău.

”Nu văd nicio problemă în proteste. Cât am fost în opoziție, personal, am organizat câteva sute de proteste. Dar, categoric nu se acceptă intrarea în forță în clădirile statului, ceea ce s-a încercat în cadrul acestui protest și blocarea întregului municipiu Chișinău”, a declarat Dodon.

Președintele a salutat acțiunile premierului Ion Chicu în gestionarea acestui protest și a revendicărilor înaintate de veterani. Dodon a mai menționat că în momentul tensionării situației, oamenii legii aveau tot dreptul să folosească forța. 

”Noi categoric nu am admis acest lucru. Premierul s-a întâlnit cu veteranii, a găsit soluții, unele lucruri deja se implementează”, a spus Dodon.

În opinia șefului statului, scopul protestelor de luni a fost de a destabiliza situația în țară într-un an electoral. Președintele este de părere că veteranii ”au fost utilizați de cineva în scopuri politice”. Potrivit lui Dodon, veteranii puteau din start să vină la masa de negocieri, folosind Consiliul național al veteranilor, creat special pentru a discuta problemele lor.

”Cred că cineva încearcă să încălzească spiritele. Cineva a încercat să-i utilizeze pe veterani în scopurile sale politice și ca să destabilizeze situația în țară. Este evident de ce. Avem alegeri prezidențiale în acest an”, a declarat șeful statului.

Președintele a reiterat că toate problemele pot fi soluționate la masa de dialog. Președinția, Parlamentul și Guvernul sunt gata să asculte toate doleanțele venite din partea cetățenilor. Igor Dodon a făcut un apel către cetățenii care vor să organizeze proteste să o facă în limita legii și să nu încalce drepturile altor persoane care nu sunt implicate în manifestații.