Republica Moldova se numără printre țările în care puterea de stat trece de la o forță politică la alta doar în limitele normelor și procedurilor legale și democratice. Declarația a fost făcută de președintele țării, Igor Dodon, de la tribuna APCE. 

Șeful statului a remarcat că, în cei aproape 30 de ani de independență, Republica Moldova a trecut și prin crize care, din fericire, au fost depășite pașnic.

”În 2009 și 2019, cetățenii Republicii Moldova au fost martorii așa-ziselor tentative de lovitură de stat. Din fericire, acestea nu au dus la destabilizarea sistemului politic și nu au aruncat țara în haosul conflictului civil, așa cum s-a întâmplat în alte țări unde au avut loc evenimente similare”, a spus Dodon.

Președintele țării a remarcat că anul 2019 a fost unul foarte dificil pentru Republica Moldova. În acest an s-au schimbat 3 guverne.

”Am reușit să evităm destabilizarea situației politice datorită, în mare parte, consensului politic intern și sprijinului extern”, a remarcat șeful statului.

Igor Dodon a amintit că PSRM și Blocul ACUM au format un guvern de coaliție, cu o agendă ambițioasă de ”deoligarhizare”. Șeful statului și-a exprimat regretul că Guvernul Maia Sandu nu a fost unul stabil, fapt ce a dus la demisia lui și la numirea, în noiembrie 2019, a unui nou Cabinet de Miniștri.

” Depășirea crizei politice și transferul pașnic de putere au dat un nou impuls cooperării internaționale și au permis Republicii Moldova să urmeze cu fermitate calea sa de dezvoltare democratic”, a declarat președintele Republicii Moldova de la tribuna APCE.