Prezența lui Igor Dodon la consultările cu Maia Sandu a fost convenită din timp, cu scopul de a găsi soluții în interesul cetățenilor. Declarația a fost făcută de Igor Dodon la NTV Moldova.
“Nu a fost o întrevedere ad hoc, că uite eu m-am băgat între deputați, că mă duc la Maia Sandu. Am mers la această întrevedere convenită din timp cu un singur scop, să încercăm să găsim soluții în interesul cetățenilor fără a merge pe diferite procese juridice, fără a merge la Curtea Constituțională. Am avut o discuție bună de o oră și ceva, practic am convenit să mergem la anticipate. Maia Sandu vrea repede, dar eu am spus că mai bine în toamnă, să trecem de pandemie”, a dezvăluit Dodon.
Igor Dodon a precizat și despre ce au discutat la consultări.
„Eu îmi asum că nu înaintăm o altă candidatură la funcția de prim-ministru, dumneavoastră nu vă grăbiți să desemnați pe altcineva, pentru vreo 10 zile până venim cu soluțiile convenite. Ce se întâmplă? Ieșim de acolo, semnează decretul și înaintează candidatul”, a spus liderul PSRM.