Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a îndemnat deputații să muncească productiv și să nu facă declarații populiste pentru a-și câștiga dividende politice, transmite subiectulzilei.md.
„Aceste declarații nu fac decât să dezbine societatea, dar noi trebuie să facem lucruri bune pentru cetățeni”, a declarat speakerul Legislativului înainte de prima ședință plenară a Parlamentului în sesiunea de primăvară-vară.
Printre prioritățile acestei sesiuni, Zinaida Greceanîi a evidențiat proiecte ce țin de angajamentele Guvernului asumate în cadrul Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Președintele Parlamentului a declarat că, în urma discuțiilor purtate cu prim-ministrul, s-a convenit ca Guvernul să vină în fața deputaților, în cadrul unei ședințe speciale extinse a Parlamentului, la încheierea perioadei de 100 de zile de la învestire.
Greceanîi a menționat că vor fi examinate și toate inițiativele deputaților, inclusiv acele care sunt pe rol în cadrul comisiilor permanente. Președintele Parlamentului a mai declarat că nu vor fi incluse în agenda ședințelor în plen acele proiecte care nu au raport sau coraport al comisiei de bază, așa cum prevede Regulamentul Parlamentului, dar și acele care nu au avizul Guvernului.