Mesajul Președintelui Parlamentului Zinaida Greceanîi de Ziua mondială a parlamentarismului

Acum 31 de ani a fost înființată Uniunea Interparlamentară – cea mai veche organizație internațională a Parlamentelor. De atunci, anual, pe 30 iunie este marcată  Ziua internațională a parlamentarismului.

Felicit colegii deputați cu acest prilej care ne vizează direct, Legislativul Republicii Moldova fiind parte a acestei organizații mondiale onorabile.

Ziua parlamentarismului este o ocazie să evaluăm odată în plus acțiunile pe care le întreprindem în serviciul cetățenilor. Sunt nevoită să constat că eforturile de a iniția și adopta sute de legi și hotărâri importante pentru oameni, mai ales în această situație critică, sunt zădărnicite de traseismul politic al unor deputați care s-a manifestat în cel mai cinic mod inclusiv astăzi, de Ziua mondială a parlamentarismului.

Sunt decizii rușinoase și degradante, care compromit imaginea instituției parlamentare în ochii cetățenilor țării și a comunității internaționale. Nu au nicio șansă de a-și recăpăta reputația acei deputați care se lansează în procese de corupere politică și, din păcate, rămân tot mai puține șanse pentru a restabili deplina încredere a oamenilor față de toată instituția parlamentară.

În situația creată, majoritatea parlamentară va căuta noi soluții pentru a evita discreditarea definitivă a funcției de deputat și, cel mai important, pentru a ajuta statul și cetățenii să evite catastrofele, să înfrunte pericolele și să mențină un regim de viață și activitate normal.