Până la sfârșitul acestei săptămâni, premierul Natalia Gavrilița va merge în Parlament pentru a cere prelungirea stării de urgență. Anunțul a fost făcut de către Gavrilița la o întrevedere cu autoritățile locale din raionul Cimișlia. Șefa cabinetului de miniștri și-a motivat decizia prin situația din Ucraina, dar și criza energetică.
„Săptămâna aceasta vom merge în Parlament pentru a prelungi starea de urgență. Situația este volatilă, au început să se intensifice luptele în Ucraina (…) atunci când acțiunile militare merg spre Odesa, există riscul unui alt val de refugiați și noi trebuie să fim pregătiți. În același timp, avem această dată de 1 mai, când o să vedem decizia Gazpromului cu privire la contractul de livrare a gazelor naturale”, a declarat Natalia Gavrilia.