Premierul Ion Chicu a inspectat, duminică seara, punctul de trecere a frontierei Leușeni. Vizita inopinată a premierului s-a produs în urma mai multor semnalări despre traficul aglomerat la intrarea în țară, prin postul vamal Leușeni. La fața locului a venit și Viceprim-ministrul Pușcuță, în subordinea căruia este Serviciul Vamal.
Prim-ministrul a discutat cu mai mulți oameni care revin acasă de sărbători. În prezent, în postul vamal, timpul de așteptare al automobilelor este de circa 30-40 minute.
De asemenea, Ion Chicu a fost informat că Serviciul Vamal și Poliția de Frontieră au un plan comun de măsuri, în conformitate cu care efectivele de muncă au fost practic dublate.
În prezent, la postul vamal Leușeni sunt utilizate 8 piste pentru mașinile care intră în țară, comparativ cu 4 câte sunt în regim normal de lucru.