Ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța, a făcut mai multe precizări cu privire la proiectul de lege, asumat de Guvern, care vizează magazinele Duty Free. Oficialul a venit cu aceste explicații, după ce în societate au apărut discuții, precum că, prin proiectul pentru angajarea răspunderii în fața Parlamentului privind adoptarea unor măsuri de susținere a cetățenilor și a activității de întreprinzător în perioada stării de urgență, se urmărește redeschiderea magazinelor Duty Free în zona transnistreană.
„Vă rog să citiți atent proiectul de lege, găsiți măcar un punct unde acest proiect se referă la zona transnistreană. Vă asigur – nu o să-l găsiți. Nu este așa ceva în acest proiect. Explic ce propune Guvernul de a modificat sub aspect de regimul de lucru conex activității magazinelor Duty Free.
În acest proiect nu se schimbă absolut nimic în regimul fiscal de lucru al magazinelor Duty Free, dar reamintesc că, conform acelor modificări care au fost operate în Codul Fiscal în octombrie 2019, s-au strecurat și anumite momente cu impact negativ asupra producătorilor locali autohtoni din Moldova.
Astfel, la ziua de azi, producătorul autohton care livrează mărfuri în zonă Duty Free urmează să calculeze și să achite acciza la buget. Totodată, conform legislației, este prevăzut că magazinul Duty Free, în cazul în care vinde aceste mărfuri la intrare, în regim de intrare în Republica Moldova, urmează să calculeze și să achite acciz.
Astfel, pe bunurile care sunt primite de la producătorul autohton și care ulterior se vând pe direcția de intrare în Moldova, acciza se aplică de 2 ori, adică dublu, fapt care face ca mărfurile autohtone să devină totalmente ca mărfurile de import, care se vând în regimul Duty Free și unde acciz se aplică doar o singură dată”, a explicat ministrul.