Bulgaria are în vedere interzicerea importului de cereale ucrainene, urmând exemplul Poloniei şi Ungariei, a declarat ministrul interimar al Agriculturii, Iavor Gechev, duminică, la Plovdiv, informează g4media.ro

„Interesele bulgare trebuie protejate. Mai mult, acum că două ţări au acţionat deja în acest fel, dacă nu reacţionăm, acumulările de pe teritoriul bulgar ar putea deveni şi mai mari”, a afirmat acesta.

Ministrul a mai spus că în urmă cu câteva zile a vorbit cu omologii din şase ţări pe această temă. De fapt, Sofia ceruse Bruxelles-ului să reacţioneze încă din septembrie. Ministrul a spus că marţi va avea loc „comunicare cu preşedintele, care este direct implicat în această situaţie”.

Acţiunea unilaterală privind comerţul de către statele membre ale Uniunii Europene este inacceptabilă, a declarat duminică un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, după ce Polonia şi Ungaria au anunţat interzicerea importurilor de cereale şi alte alimente din Ucraina pentru a proteja sectorul agricol local.