Politologul de la Expert Grup, Dionis Cenușă, constată duble standarde a oficialilor din Uniunea Europeană față de politicienii de la Chișinău. Reacția vine după ce Bruxelles s-a expus despre ședința Legislativului de joi, când deputații PAS au organizat un haos în plen.

„UE mai face o remarcă interesantă legată de schimbarea competențelor Președintelui. Acest lucru nu a fost niciodată discutat de UE în perioada 2016-2020, când regimul lui Plahotniuc a redus competențele lui Dodon, la fel cum Socialiștii și Shor fac acum în raport cu Sandu”, a scris Cenușă pe Facebook.

Politologul mai spune că în general, este un pas considerabil în monitorizarea de către UE a procesului legislativ din Moldova, dar și a balanței de putere între instituțiile reprezentative – Parlament și Președinție.

„Până la preluarea funcției de Sandu, UE era mai puțin vocală în acest sens. UE reamintește despre importanța statului de drept, dar nu face nicio referință la condiționalitate. Totodată, UE omite din vizor protestele anunțate de Sandu și opoziția pro-reforma”, conchide Cenușă.