În data de 23 marite expiră termenul de trei luni de la demisia Guvernului Chicu. Între timp, președintele țării și deputații nu au ajuns la o înțelegere cu privire la investirea unui nou Executiv.

După consultările cu toate fracțiunile parlamentare, președintele Maia Sandu a înaintat un candidat la funcția de premier. Este vorba despre președintele PAS, Igor Grosu. În scurt timp acesta urmează să vină în Parlament pentru a-și prezenta echipa și programul de guvernare.

Analistul politic Ian Lisnevschi consideră că discuțiile cu fracțiunile parlamentare nu au fost altceva decât continuarea unui joc politic, iar consultările nu au avut la baza rezolvarea crizei politice și nici nu a fost discutată candidatutra domnului Igor Grosu pentru funcția de premier.

“În campania electorală prezidențială, Igor Grosu a încălcat principiile democratice, atunci când a numit o parte din cetățeni separatiști și a încercat să blocheze accesul la vot. O persoană cu astfel de funcție trebuie să fie un diplomat, politican adevărat, dar nu luptător pentru propriile principii. În țările dezvoltate după astfel de cazuri politicianul singur își dă demisia de onoare, dar la noi e propus în funcții. Candidatura lui Igor Grosu nici nu a fost discutată cu fracțiunile parlamentare”, a remarcat Ian Lisnevschi.

În scurt timp, Igor Grosu va prezenta echipa și programul de guvernare la tribuna Parlamentului. Anterior, Grosu anunța că în echipa sa ar urma să rămână persoane din echipa formată de Natalia Gavrilița.

“Aceștia vor veni cu programe politice – lupta împotriva corupției, reforma justiției ș.a. Toate acestea sunt lozinci frumoase, dar nu sunt propuneri anti-criză, care vor rezolva problemele în perioada de pandemie”, a subliniat analistul politic.

Amintim că luni Curtea Constituțională a decist asupra constituționalității decretului de desemnare a lui Igor Grosu la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. Astfel, decretul de desemnare a lui Igor Grosu la funcția de premier este constituțional. Decizia a fost pronunțată de președintele Curții Constituționale, după ce magistrații au examinat în fond sesizarea socialiștilor privind controlul constituționalității decretului președintelui Maia Sandu prin care l-a desemnat pe Grosu la funcția de premier.