Președinta Maia Sandu a comentat zvonurile precum că Guvernul va demisiona, iar Parlamentul va fi dizolvat. În cadrul emisiunii „Новая неделя” с Анатолием Голя de la TV8, Sandu a declarat că „lumii îi place să vorbească, să propună. Trăim într-o țară democratică, fiecare are libertatea de exprimare și fiecare o poate folosi așa cum își dorește”.
„Avem o treabă foarte serioasă. Avem o situație dificilă, dar avem o șansă, vom putea menține Republica Moldova în zona democrației doar dacă vom intra în Uniunea Europeană. Și acum avem această șansă, și vom lucra pentru a ne asigura că Moldova urmează această cale”, a subliniat președinta.
Totodată, președinta a infirmat zvonurile, potrivit cărora consilierul prezidențial, Dorin Recean, ar fi numit în curând, premier.
Prezent la emisiune, politologul Ian Lisnevschi a vorbit despre necesitatea unor remanieri în cadrul Guvernului și că, cel mai probabil, urmează o schimbare de cadre.
„Sunt mai multe motive pentru care sunt necesare aceste remanieri. În primul rând, pentru a acoperi spațiul informațional cu scopul de a distrage atenția societății de la problemele principale. În al doilea rând, pentru a aduce în Guvern oameni care înțeleg ce înseamnă o situație de criză și care vor putea reacționa imediat”.
Potrivit expertului, acest restart mai este necesar și pentru a da impresia unei coeziuni a autorităților statului, pentru că în acest moment pot fi observate mai multe grupuri care concurează între ele, „or poporul trebuie să aibă încrederea că cei pentru care și-au dat votul se gândesc și acționează doar în favoarea lor”, a conchis Lisnevschi.
În aceeași ordine de idei, politologul a vorbit și despre înlocuirea Nataliei Gavrilița cu Dorin Recean.
„Evident că Guvernul ar avea un câștig de imagine, pentru că Recean este un bun manager, dar nu cred că își dorește să vină în fruntea Executivului într-o perioadă atât de complicată pentru Republica Moldova”.
Politics.MD amintește că acum aproximativ o lună în urmă, Maia Sandu recunoaștea că activitatea Guvernului nu a performat la nivelul așteptărilor sale și îi dă de înțeles Nataliei Gavrilița că ar trebui să facă mai multe remanieri în cazul unor miniștri.