Statul va susține 42 de antreprenori debutanți în lansarea proiectelor start-up cu planificarea investițiilor în sectorul agricol. Decizia a fost luată după evaluarea cererilor de solicitare a subvențiilor în avans pentru anul curent, depuse în perioada 1 iunie – 2 august.

Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), în scopul dezvoltării afacerilor și creării a peste o sută de locuri noi de muncă, din resursele Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural (FNDAMR), va fi alocată suma de 25,2 milioane de lei (peste 1,25 mln de euro). Astfel, 19 proiecte vor fi lansate și gestionate de femei-fermier și 23 de afaceri de tineri fermieri, demonstrând în acest sens un interes sporit în gestionarea afacerilor agricole, fiind un sector strategic al economiei țării, transmite MOLDPRES.

„Grație mecanismului de plată „subvenții în avans pentru start-up-uri”, 25 de proiecte investiționale urmează a fi realizate în domeniul apicol prin achiziționarea familiilor de albine, precum și a utilajului necesar pentru extragerea și procesarea mierii de albine, dintre care 14 proiecte vor viza înființarea fermelor apicole. Totodată, alte 12 proiecte vizează înființarea plantațiilor multianuale și doar un proiect start-up țintește edificarea serelor pe o suprafață de 2,29 ha”, indică MAIA.

Agenția pentru Intervenție și Plăți în Agricultură a recepționat cereri de solicitare a subvențiilor în avans pentru anul curent, în perioada 1 iunie-2 august curent. Alocarea anuală a mijloacelor financiare din FNDAMR pentru finanțarea proiectelor start-up constituie cel puțin 5% din valoarea totală a acestuia.