Persoanele care dețin un grad de invaliditate vor fi verificate minuțios, pentru a stabili dacă într-adevăr au probleme de sănătate și merită să primească ajutor de la stat. Anunțul a fost făcut de către președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul unei întrevederi cu cetățenii din raionul Sângerei. Grosu spune că în acest an, după ce s-au acordat ajutoare pentru sezonul rece, s-a aflat că de alocații au beneficiat unele persoane care au grad de invaliditate, dar aparent nu manifestă probleme de sănătate.
„O să trebuiască, sigur că asta o să ne ia timp, să începem a spăla oleacă… Băi, cum l-ai luat? Ai într-adevăr dizabilitatea asta? Dacă ai, primești ajutorul ăsta de la stat, dacă nu ai, la muncă!”, a declarat Igor Grosu.