Persoanele care vor denunța la Centrul Național Anticorupție tentativa de a mitui un politician, ca să treacă dintr-un partid în altul, vor primi o recompensă generoasă. Cel puțin asta susțin autorii canalului de Telegram „Bazar politic”.
„Un cititor a „Bazar-ului Politic” ne-a comunicat că acum două zile, cineva (a dat și numele) a anunțat o recompensă GENEROASĂ pentru oricine din aleși (deputați, primari, consilieri raionali și locali), care vor denunța la CNA persoana care va încerca să-i convingă să treacă la alt partid. Informația a fost transmisă pe „canale interne” (probabil, de partid) în toată țară și se pare că sunt deja primii doritori, care se interesează de mărimea recompensei”, se anunță pe canalul de Telegram.
Precizăm că recent mai mulți membri PDM au părăsit formațiunea și au aderat la grupul parlamentar PRO Moldova și PP ȘOR. Ulterior, conducerea Partidului Democrat a anunțat că din surse sigure se cunoaște că transfugii au primit sume enorme de bani. Astfel, un deputat care a părăsit PDM a primit între 250 și 500 de mii de euro.