Autoritățile nu au identificat deocamdată toți banii necesari pentru a asigura, din 1 aprilie, indexarea pensiilor cu 13,94%. Despre aceasta a vorbit președintele comisiei protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.
Deputatul PAS a menționat că povara adițională la suma prevăzută deja în buget pentru indexarea din acest an este de 1,5 miliarde de lei. Întrebat care este suma totală necesară pentru indexare, Perciun a răspuns: ”De 2,6 (miliarde), dar pot să vă spun că adițional, odată cu schimbarea formulei, costurile adiționale pe care acum trebuie să le găsim sunt de 1,5 miliarde de lei în plus față de ceea ce noi am pus în buget.”
Europa Liberă: Și banii acum sunt, de la 1 aprilie pensiile vor fi majorate?
Dan Perciun: „N-avem cum să nu-i găsim, o să-i găsim…”
Președintele comisiei protecție socială, sănătate și familie a mai declarat în cadrul acestui interviu că noua formulă care prevede indexarea pensiei doar până la suma de 9900 de lei va fi valabilă doar pentru acest an.
”Este o măsură care se aplică doar anul acesta, la această etapă; o să vedem cum o să fie primită, care au să fie discuțiile, consecințele și o să decidem dacă e cazul s-o aplicăm permanent sau o păstrăm doar anul acesta. Plus că putem discuta despre plafon și noi mergem în teritorii, vorbim cu oamenii. E clar că pentru oameni și o pensie de 9900 de lei pare a fi mare, dar în același timp e o pensie la care oamenii au contribuit și trebuie să găsim aici un echilibru, fiindcă nici nu putem să nu indexăm pensiile mai mari de, nu știu, 4-5 mii de lei, dar, pe de altă parte, parcă și ne dorim să nu oferim câte 5, 6, 7 mii de lei celor care au pensii deja foarte mari”, a declarat deputatul.