Președintele Igor Dodon susține că autoritățile vor identifica resursele necesare pentru achitarea ajutorului financiar unic în valoare de 700 de lei pentru toți pensionarii cu o pensie de până la 3000 de lei. Șeful statului a declarat, în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde”, că indemnizația va fi achitată imediat ce Parlamentul va vota legea.

”Am discutat cu colegii de la Guvern, acest proiect de lege va fi propus Parlamentului și acești bani vor fi achitați. Noi ne dorim mai repede, depinde când Parlamentul va vota această lege. Sperăm că la 1 august sau 1 septembrie, ori cel târziu la 1 octombrie, de Ziua internațională a oamenilor în etate”, a spus șeful statului.

Președintele a declarat că acest Guvern are drept prioritate achitarea la timp a salariilor, pensiilor, ajutorului de 700 de lei, alocarea resurselor pentru reparația drumurilor.

Igor Dodon a venit, la începutul acestei săptămâni, cu inițiativa de acordare a unui ajutor unic de 700 de lei pentru toți pensionarii din țară care au o pensie de până la 3000 de lei. Inițiativa șefului statului a fost criticată de liderii opoziției, Maia Sandu și Andrei Năstase. Aceștia califică suportul acordat pensionarilor unul populist și electoral.