Pe 30 ianuarie, Parlamentul European a adoptat raportul referitor la Facilitatea pentru Republica Moldova, în valoare de 1,8 miliarde de euro. Anunțul a fost făcut public de eurodeputatul Siegfried Mureșan.
Eurodeputatul Siegfried Mureșan a anunțat că, în urma negocierilor din Parlamentul European, s-a propus creșterea pre-finanțării pentru Republica Moldova din Facilitatea de 1,8 miliarde de euro, de la 7% la 20%. Potrivit acestuia, această schimbare ar însemna o alocare suplimentară de 18 milioane de euro pentru Moldova, care ar ajunge rapid în țară, imediat după intrarea în vigoare a programului.
Mureșan a subliniat că acest acord va asigura adoptarea rapidă a Facilității, în condiții favorabile pentru autoritățile și cetățenii moldoveni. „Fondurile vor sprijini investițiile în infrastructură, cum ar fi drumuri, spitale și poduri, dar și în modernizarea administrației publice. Aceste măsuri vor îmbunătăți semnificativ nivelul de trai și vor accelera procesul de integrare europeană a Republicii Moldova”, a adăugat oficialul european.
De asemenea, eurodeputatul a menționat că fondurile vor ajuta Moldova să facă față crizei economice și energetice cauzate de conflictele recente cu Federația Rusă. În continuare, sunt așteptate doar negocierile finale cu Consiliul Uniunii Europene, iar obiectivul este ca Facilitatea să fie implementată în martie.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!