Audierea directorului întreprinderii ”Franzeluța” în comisia parlamentară economie, buget și finanțe, stabilite pentru ziua de astăzi, au fost amânate. Administrația celui mai mare combinat de panificație din țară urma să prezinte informația cu privire la motivele care au determinat majorarea prețului la pâine și alte produse.
Președintele comisiei, deputatul PAS, Dumitru Alaiba, a declarat că audierile pe marginea acestor majorări se transferă pentru săptămâna viitoare, deoarece directorul combinatului ”are nevoie de timp pentru a prezenta o informație calitativă”.
”O să amânăm pentru săptămâna viitoare, dacă nu vă supărați. Știu că problema există, dar în același timp colegii vor avea nevoie de ceva timp în plus ca să pregătească informație mai calitativă. De aceea, săptămâna viitoare îl vom aștepta pe domnul director de la ”Franzeluța” ca să vină să ne explice și să redea situația în jurul acestei probleme deloc plăcute”, a spus Alaiba.
Amintim, săptămâna trecută, deputații PAS au respins propunerea fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor de a-i audia pe miniștrii Economiei și Agriculturii în legătură cu majorarea prețului la pâinea produsă de cel mai mare combinat de panificație din țară. ”Franzeluța” a majorat, din februarie, prețul la tot sortimentul de pâine, cu excepția pâinii sociale. Întreprinderea a justificat această creștere prin cheltuielile de producție majorate.
Deputații PSRM au elaborat un proiect de lege care prevedere introducerea compensației pentru pâine. Socialiștii propun ca fiecare cetățean, care primește o pensie mai mică sau egală cu 3000 de lei, să beneficieze de o compensație lunară de 100 de lei.