Comisia Interpol de control a dosarelor va examina, la începutul lunii iulie, solicitarea de dare în căutare a lui Vladimir Plahotniuc. Surse din cadrul acestei instituții ne-au informat că din această comisie fac parte reprezentanți ai Moldovei, Rusiei, Statelor Unite ale Americii, Finlandei și Angolei, informează Politics.MD.
Sursele noastre ne-au comunicat că partenerii americani ai lui Vlad Plahotniuc i-au dat asigurări că decizia va fi favorabilă oligarhului fugar, adică Interpol va respinge căutarea internațională a persoanei acuzate în țara noastră de furtul miliardului. Conform procedurii, deoarece Vlad Plahotniuc este vizat în dosare penale în Republica Moldova și Rusia, reprezentanții acestor două state nu vor avea drept de vot.
În schimb, americanii sunt deciși să-l protejeze pe oligarhul moldovean, care vara trecută a fugit în Statele Unite. Americanii i-au convins deja și pe europenii din Finlanda, iar, în caz de necesitate, și pe reprezentanții Angolei din această comisie, să voteze împotriva dării în căutare internațională a lui Vlad Plahotniuc. Asta îi va permite lui Plahotniuc să călătorească liber în întreaga lume, inclusiv în România.
Experții internaționali sunt de părere că o astfel de decizie ar lovi în imaginea Interpol, în condițiile în care, anul trecut, însuși Secretarul de Stat al SUA, Mike Pompeo, a declarat public că Vlad Plahotniuc este implicat în fapte de corupție, iar Departamentul de Stat american i-a anulat viza de ședere pe teritoriul său.
Vlad Plahotniuc este vizat în mai multe dosare penale în Republica Moldova, fiind acuzat, printre altele, că ar fi principalul beneficiar al miliardului furat din sistemul bancar moldovenesc. Procuratura Generală a cerut, recent, în mod repetat, extrădarea lui Plahotniuc din SUA.