Parlamentul a adoptat, în prima lectură, un pachet de reforme care reglementează activitatea persoanelor ce oferă servicii alternative de îngrijire pentru copiii cu vârsta de până la 3 ani. Printre modificările majore se numără eliminarea restricției privind valabilitatea patentei pentru cei care furnizează aceste servicii
Conform propunerii, semnate de deputata Marina Morozova din partea Partidului Acțiune și Solidaritate, prestatorii de servicii alternative de îngrijire a copiilor vor fi obligați să obțină un certificat care să ateste aptitudinile psihice corespunzătoare pentru a desfășura activități sociale și profesionale de responsabilitate mare.
Printre modificările propuse se numără și permisiunea de a desfășura activitatea de îngrijire în spații locative care sunt utilizate legal pe baza unor acte juridice adiționale, precum comodatul, leasingul sau uzufructul.
În plus, procesul de înregistrare a prestatorilor de servicii alternative va fi simplificat printr-o platformă online dedicată, disponibilă pe https://serviciialternative.gov.md/.
De asemenea, se introduce posibilitatea încheierii unor contracte civile între furnizorii de servicii alternative și familii, sporind flexibilitatea în cadrul relațiilor contractuale.
Proiectul de lege urmează să fie supus votului Parlamentului și în lectura a doua.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!