Guvernul are undă verde pentru a procura, de urgență, vaccin anti-COVID. Parlamentul a votat, cu 68 de voturi, în lectura finală, proiectul de lege care prevede acordarea dreptului Guvernului de a procura vaccin cu derogare de la Legea privind achizițiile publice.
Proiectul de lege a fost elaborat în urma solicitărilor Guvernului interimar pentru a urgenta procesul de vaccinare în masă a populației.
Proiectul propune stabilirea perioadei cuprinse între data publicării anunțului de participare în Buletinul achizițiilor publice și data-limită de depunere a ofertelor de cel puțin 10 zile pentru procedura de licitație deschisă sau licitație restrânsă.
De asemenea, este reglementată organizarea și realizarea procesului de comunicare cu operatorii economici, inclusiv depunerea ofertelor și clarificărilor prin Sistemul Informațional Automatizat „Registrul de stat al achizițiilor publice” (SIA RSAP) sau pe suport de hârtie, iar în cadrul procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare — și prin e-mail.
Totodată, în cazuri de extremă urgență, este prevăzută atribuirea contractelor de achiziții publice privind achiziționarea vaccinelor anti-COVID prin utilizarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare.
De asemenea, este stipulată plata în avans pentru achizițiile publice privind procurarea vaccinelor.
Proiectul va intra în vigoare la data publicării acestuia în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Precizăm că Guvernul a identificat în Fondul de rezervă, în așa-numitul ”fond de imunizare” al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și în fondurile Companiei Naționale de Asigurări în Medicină suma de 137 de milioane de lei, suficientă estimativ pentru procurarea a unui milion de doze de vaccin.