Până la încheierea mandatului, agenda președintelui Igor Dodon este destul de încărcată atât pe plan intern, cât și extern. Șeful statului a declarat, în această seară la o ediție specială la Prime TV, că unul dintre cele mai importante evenimente este întrevederea pe care o are planificată cu toți ambasadorii străini acreditați în Republica Moldova.
”Cred că am avut o discuție și o colaborare foarte bună în acești patru ani. În premieră, președintele țării se întâlnea o dată în lună și o dată la două luni cu toți ambasadorii, fără presă, cu sincere întrebări și răspunsuri la orice temă: politic, economic, politică externă, Transnistria”, a spus Dodon.
De asemenea, președintele Dodon urmează să promulge un șir de legi importante ce vor fi votate în aceste zile de Parlament, printre acestea cele patru legi bugetare.
Igor Dodon mai urmează să participe vineri, 18 decembrie, la reuniunea șefilor de stat CSI, care va avea loc în format online.