Comisia Europeană și Serviciul European de Acțiune Externă au elaborat un pachet de sprijin pentru Republica Moldova pentru a aborda impactul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei asupra Moldovei și pentru a apropia țara de Uniunea Europeană. Pachetul de sprijin pentru Moldova are cinci priorități menite să abordeze impactul războiului și să aducă Republica Moldova mai aproape de Uniunea Europeană, transmite IPN.

„Moldova s-a poziționat ferm în solidaritate și în apărarea valorilor europene. Și, în pofida consecințelor enorme pe care războiul de agresiune al Rusiei le are asupra țării, Moldova face pași mari pentru a avansa spre viitorul său european. Prin pachetul de măsuri de astăzi UE demonstrează că suntem alături de Moldova și că vom depune eforturi pentru a vă accelera integrarea europeană și reformele. Viitorul Moldovei se află în UE”, a menționat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Printre priorități se numără facilitarea dezvoltării economice și a conectivității prin intermediul Planului de acțiuni prioritare pentru comerț în cadrul DCFTA și al proiectelor emblematice corespunzătoare din cadrul Planului economic și de investiții (EIP). Acestea se concentrează pe sprijinul acordat întreprinderilor mici și mijlocii, comerțului, eficienței energetice, dezvoltării capitalului uman, precum și conectivității. În cadrul inițiativei „Culoarele solidarității UE-Ucraina”, mecanismul Conectarea Europei (CEF) pentru transporturi va oferi finanțare pentru proiecte care abordează blocajele de la punctele-cheie de trecere a frontierei.

O altă prioritate este sprijinirea reformelor din Moldova prin consolidarea capacității administrative, prin servicii de consultanță axate pe provocările care apar pe calea extinderii, prin programe de formare și de sprijin corespunzătoare, precum și prin creșterea participării Moldovei la programele UE precum Orizont Europa, Fiscalis, Customs, LIFE și EU4Health.

Asigurarea securității energetice a Moldovei prin creșterea producției interne de energie electrică, participarea la mecanismul comun de achiziționare a gazelor naturale al UE, stimularea surselor regenerabile de energie și concentrarea asupra eficienței energetice este o altă prioritate a pachetului de sprijin.

Prioritară este și consolidarea securității Moldovei prin acțiuni corespunzătoare orientate de Dialogul Politic și de Securitate la Nivel Înalt; extinderea cooperării prin intermediul Misiunii de Parteneriat al UE în Moldova, recent lansată, al Centrului de sprijin UE-Moldova pentru Securitatea Internă și Gestionarea Frontierelor, al Misiunii UE de Asistență la Frontieră, precum și cu agențiile europene, în special Frontex, Europol, Eurojust și CEPOL; consolidarea sectorului de apărare al Moldovei prin intermediul Facilității Europene pentru Pace, precum și a securității sale interne și a gestionării frontierelor prin investiții respective și furnizarea de echipamente.

A cincea prioritate este combaterea manipulărilor și a ingerințelor informaționale străine, inclusiv a dezinformării, și îmbunătățirea comunicării strategice prin acordarea de sprijin tehnic Guvernului Moldovei și prin consolidarea capacităților pentru mass-media independente, societatea civilă și tineret, pentru a aborda dezinformarea și pentru a comunica în mod activ cu privire la beneficiile integrării în UE.

De la începutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, Moldova se confruntă cu provocări semnificative, inclusiv un număr mare de refugiați, inflație, amenințări la adresa aprovizionării sale cu energie, încălcări ale spațiul său aerian, precum și o multitudine de acțiuni hibride, cum ar fi dezinformarea și atacurile cibernetice. UE a alocat deja 1,2 miliarde de euro pentru a ajuta Moldova să facă față multiplelor crize din toamna anului 2021.