Acțiunile poliției moldovenești sunt ineficiente, deoarece la conducerea Ministerului de Interne ajung persoane fără pregătire profesională, iar situația a degradat în ultima perioadă, de când instituția a ajuns să fie controlată de Andrei Năstase, lider al PPDA și care aspiră să ajungă primar de Chișinău. Mai mulți utilizatori ai rețelelor sociale consideră că ministrul Năstase este mai rău chiar și decât predecesorul său Alexandru Jizdan, exponent al guvernării PDM.
Într-o postare pe Facebook, internautul Mihail Sava face trimitere la incapacitatea angajaților IGP de a interveni prompt în situații de criză, cum ar fi, de exemplu, accidentul, terifiant de pe strada Alba Iulia sau neputința poliștilor în fața persoanelor care încalcă legea care interzice folosirea focurilor de artificii.
«Jizdan a fost un ministru rău. Prea încântat de sine. Prea ingânfat. Avea probleme cu vederea. Vedea rău ceea ce nu vroia să vadă. Prea mult timp dedica aspectului exterior – costume, pantofiori, cravate, butoni – și nu-rămânea timp pentru minister. La toate încă mai alerga să se fotografieze pentru diverse reviste glamuroase. Ce-ai să-i faci – n-a avut omul bicicletă în copilărie. Dar Năstase? Năstase l-a depășit pe Jizdan! Poliția în timpul lui Jizdan „făcea nu chiar ceea ce trebuia”. În timpul lui Năstase poliția „simplu nu ”, a scris Mihail Sava, pe Facebook.
Internautul mai spune că după ce și-a demonstrat incompetența la Ministerul de Interne, Andrei Năstase nu are dreptul moral să candideze pentru funcția de primar al Capitalei.
«Deci asta-i reforma „după Năstase”? Asta vrea Năstase să facă și în primăria Chișinăului? Dle Năstase – ce făcea ministrul de interne al landului german dacă se produceau așa „schimbări” în poliția din Frankfurt? Dacă nu știți, e așa un termen – Demisia», mai scrie Sava.