Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a participat la discuțiile cu administrația publică locală din mai multe localități din Zona de Securitate. Totodată, referindu-se la așa-zisele autorități din stânga Nistrului, vicepremierul a menționat că acestea fac „joc geopolitic murdar al Moscovei”.

„A fost o discuție cu administrația publică locală din mai multe localități din Zona de Securitate. (…) S-a discutat despre ajutoarele care au fost deja oferite, despre listele de ajutoare care urmează a fi date în aceste localități, despre conectarea la gaz natural și conectarea la rețelele de energie electrică, mai ales că fiecare localitate din cele invitate astăzi se confruntă cu probleme diferite, au probleme și legate de gaz, și legate de electricitate. Altele sunt foarte greu conectate la rețelele noastre, va dura de 3-4 luni, este vorba de investiții destul de mari, dar și de lucrări de proiectare și de teren de durată. Au fost și reprezentanții companiilor de energie electrică și de gaz, care au spus că sunt anumite protocoale de lucru care pot fi îngreunate de situația meteo. Dar vom face acest lucrări cât de repede vom putea”, a declarat Oleg Serebrian jurnaliștilor.

Totodată, vicepremierul pentru Reintegrare a menționat că se va încerca să se discute cu cei de la Triaspol despre situația unor localități precum Copanca și Varnița, care pot fi conectate la rețelele electrice ale Republicii Moldova, dar folosind infrastructura care se află temporar în administrația separatistă. 

„Deocamdată evită aceste discuții, dar sperăm ca aceste discuții să aibă loc săptămâna viitoare”, a notat Serebrian, adăugând că „noi sperăm că vom avea și un format 1+1 care nu știu cât va da, e nevoie mai curând de un grup de lucru și de deschidere. Dacă nu e dorință de cooperare, atunci este mai complicat. Noi ne gândim cum putem oferi chiar și pâine, alimente localitățile”.

Întrebat despre a cui joc fac cei de la Tiraspol, vicepremierul a declarat că „cu siguranță nu a cetățenilor”.

„E un joc geopolitic murdar împotriva autorităților constituționale ale Republicii Moldova, purtat fără îndoială de Moscova și scopul este destabilizarea situației în tara noastră și din regiune. Punerea sub lovitură a tot ce înseamnă parcurs european, într-o perioadă dificilă politic, global, regional, economic și dificilă pe interior”, a mai menționat Oleg Serebrian. 

Amintim că președinta Maia Sandu efectuează astăzi, 9 ianuarie, o vizită de lucru în Zona de Securitate a Republicii Moldova, alături de premierul Dorin Recean și vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian.

sursa

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!