Familiei Gangan din satul Gura Bâcului, raionul Anenii Noi, care crește și educă opt copii cu vârste cuprinse între 1 și 18 ani, a primit în dar o casă. Acest lucru a fost posibilă după ce Igor Dodon a lansat o campanie de colectare a banilor. Marea surpriză a venit chiar azi, când mama celor opt copii, Diana Gangan, își sărbătorește ziua de naștere .
„Am reușit să realizăm visul copiilor de a trăi în propria casă spațioasă, caldă, luminoasă, cu condiții necesare pentru un trai decent. Totodată, am dăruit familiei produse alimentare, iar copiilor cărți și jucării, dorindu-le multă sănătate și multe clipe fericite în acest cămin”, a declarat Igor Dodon.
De asemenea, președintele PSRM a vizitat biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din aceeași localitate. Biserica a fost fondată în anul 1890, este declarată monument istoric și inclusă în Patrimoniul cultural al Republicii Moldova. Din anul 2008 și până în prezent, lăcașul de cult se află în proces de reparație.
„Împreună cu soția, am decis să acordăm un suport financiar pentru lucrările de consolidare şi restaurare exterioară, care vor fi inițiate în curând”, a anunțat Dodon.