O angajată a instituției susține că Marian Lupu, președintele Curții de Conturi, i-ar fi făcut avansuri sexuale. Șefa Direcției generale metodologie, planificare și raportare, susține că refuzându-l, ea s-a pomenit cu un dosar intern privind nerespectarea normelor de conduită a Curții de Conturi și s-a ales în rezultat cu mustrare aspră, scrie TV8.
Angajata Curții de Conturi, Tatiana Vozian, a făcut dezvăluiri legate de acest subiect într-o postare pe pagina sa de Facebook.
„Eu, unica femeie angajată la Curtea de Conturi, care am candidat la funcția de membru al Curții, de când Lupu e președinte, refuzând avansurile lui, m-am pomenit în situația în care mi-a fost fabricat dosar intern privind nerespectarea normelor de conduită a Curții de Conturi. Subemanciparea mea ca femeie lider cu o reputație ireproșabilă din partea lui Marian Lupu este determinată de refuzul meu de a-i accepta condițiile pentru a fi recunoscută ca membră a echipei lui”, a scris Tatiana Vozian în postare.
De asemenea, ea mai spune că Mariana Lupu ar tolera relațiile amoroase dintre unii colegi din instituție.
„Ba mai mult, le aranjează deplasări de serviciu peste hotarele țării și îi motivează financiar prin cumul de funcții. Descurajarea unor astfel comportamente s-a finisat cu aplicarea mie a ,,mustrării aspre” și pătarea reputației mele profesionale, pentru a nu putea avansa în carieră, inclusiv în funcția de președinte al Curții de Conturi. Acestea sunt metodele transpuse la Curtea de Conturi dintr-un regim oligarhic și dictatorial din care provine Marian Lupu, pentru a-și asigura funcția de președinte al Curții de Conturi a Republicii Moldova”, a mai adăugat Vozian.
Totodată, s-a solicitat o reacție de la Marian Lupu, însă, dumnealui nu a răspuns la telefon. Ulterior, am revenit cu un apel purtătoarea de cuvânt a instituției. Potrivit acesteia, acuzațiile angajatei sunt calomnii.
„Acuzațiile doamnei sunt niște calomnii. Dumneaei a fost sancționată în urma examinării la Comisia de disciplină a unor plângeri de hărțuire din partea ei. Curtea de Conturi o să vină cu o reacție oficială printr-un comunicat de presă în care o să vă dăm detalii”, a punctat responsabila de relații cu presa, potrivit sursei citate.