Premierul Ion Chicu a cerut astăzi, la ședința Guvernului, lichidarea tuturor restanțelor salariale, înregistrate în sectorul bugetar pentru luna, transmite subiectulzilei.md.
„În urma unor carențe în activitatea Executivului într-o perioadă anterioară, avem restanțe la achitarea salariilor în sectorul bugetar pentru luna octombrie. La ora 12:00, erau 1.525 de persoane din 64 de instituții care nu au primit salariile pentru octombrie. Vreau să știu când finalizăm salarizarea”, a declarat Ion Chicu.
În replică, ministrul Finanțelor, Sergiu Pușcuța, a declarat că mijloacele financiare pentru lichidarea restanțelor sunt mai mult decât suficiente.
„Lucrăm intensiv cu instituțiile care au rămas fără salarii pentru a depăși situația. Finanțările sunt disponibile, mijloace financiare sunt mai mult decât suficiente. Credem că mâine sau cel târziu poimâine totul trebuie să fie achitat”, a declarat Sergiu Pușcuța.
În cadrul ședinței de astăzi, premierul Ion Chicu s-a referit și la programul „Prima Casă”, ritmul de implementare a căruia a scăzut considerabil. Prim-ministrul a solicitat și responsabilizarea angajaților din structurile guvernamentale și instituțiile publice în ceea ce ține de utilizarea banilor publici în interes propriu.
„Știu că există tendința, când vine persoana în funcție nouă, dorește să schimbe laptopul, gadgeturile, mașina. Această tendință de a ne înnoi s-o lăsăm în trecut. Nu procurăm laptopuri noi, telefoane din contul instituției. Cunosc cazuri de dorință de a cheltui banii publici”, a declarat premierul.