Provocare pentru președintele ales Maia Sandu din partea unui jurnalist. Valeriu Reniță i-a sugerat Sandu să cedeze clădirea Președinției unei instituții pentru copii.

“Puțini își mai aduc aminte, nu am găsit nici chiar în memoria net-ului, faptul că odată cu proclamarea independenței noua conducere a Moldovei a pus la dispoziție clădirea Comitetului orășenesc PCUS al capitalei Şcolii de Arte Plastice pentru Copii „A.Şciusev” (ori poate greșesc, dar, cu siguranță, unei școli naționale de pictură). Cuiva i s-a părut prea exagerată dărnicia și, într-un sfârșit, micii noștri pictori au fost alungați din centrul Chișinăului, biruind reflexul nomenclaturist. În clădire au intrat bravii noștri diplomați, care, bineînțeles, nu au făcut pentru țara noastră atâta cât au făcut pictorii. Aluzia mea, în caz că va fi înțeleasă de către președintele țării Maia Sandu, este să nu cedeze doar gardul, ci toată clădirea Președinției. Edificiul ar prinde bine unei instituții pentru copii ori tineret. S-ar repara și o mare greșeală a nomenclaturiștilor și s-ar demonstra că PAS nu luptă pentru putere, ci pentru binele neamului și viitorul copiilor noștri. Slabo?”, a scris Reniță pe Facebook.