Oficialii israelieni au obţinut planul Hamas de a efectua un atac fără precedent împotriva Israelului cu mai bine de un an înainte, dar au considerat scenariul nerealist, a susţinut joi New York Times pe baza unor documente secrete, informează AFP, citată de Agerpres.

Serviciul de informaţii militare israeliene puseseră mâna pe un document de aproximativ patruzeci de pagini al mişcării islamiste palestiniene Hamas ce detalia, punct cu punct, un vast atac precum cel comis de comandouri pe 7 octombrie, care a făcut în jur de 1.200 de morţi în Israel, potrivit cotidianului american.

Acest document, care a circulat în cercurile de informaţii sub numele de cod „Zidul Ierihonului”, nu furniza o dată precisă pentru un posibil atac, dar definea puncte precise pentru a copleşi aparatul de securitate israelian şi apoi pentru a ataca oraşele şi baze militare.

Mai exact, documentul raportează un baraj de rachete, drone ce distrug camerele de securitate şi sistemele automate de apărare, apoi luptători care trec în partea israeliană cu parapanta, cu maşina şi pe jos, elemente aflate în centrul atacului din 7 octombrie.

„Nu a fost posibil să se stabilească” dacă acest plan a fost aprobat „în întregime” de conducerea Hamas şi cum s-ar putea traduce în realitate, subliniază un document intern al armatei israeliene, obţinut de New York Times.

Cu toate acestea, în luna iulie, un analist de la unitatea de informaţii de elită 8200 a avertizat că un exerciţiu militar pe care Hamas tocmai îl desfăşurase semăna în mai multe puncte cu planul de atac planificat în documentul „Zidul Ierihonului”. Însă un colonel din divizia militară responsabilă de Gaza a exclus acest scenariu, numind-l „total imaginar”.

„Resping categoric ideea că acest scenariu este imaginar (…) este vorba de un plan pentru un război” nu doar pentru un atac „împotriva unui sat”, scria acest analist în e-mailurile criptate consultate de ziar.

„Am avut deja o experienţă similară acum 50 de ani, pe frontul de sud, despre un scenariu ce părea imaginar. Istoria s-ar putea repeta dacă nu suntem atenţi”, le-a scris analistul, aproape profetic, colegilor săi, cu referire la războiul de Yom Kippur din 1973.

Potrivit ziarului american, deşi documentul „Zidul Ierihonului” a fost vehiculat în cadrul ierarhiei militare israeliene, nu se ştie dacă prim-ministrul Benjamin Netanyahu şi cabinetul său erau la curent.