Rusia nu are în prezent capacitatea militară de a ocupa Odessa și face „pod terestru” spre Transnistria, cum ar fi planificat înainte de invadarea Ucrainei, și nu poate ataca cu trupe Moldova, dar poate purta un război hibrid împotriva ei, a declarat Secretarul general adjunct NATO, Mircea Geoană.
Într-un interviu în exclusivitate cu serviciul pentru România al Europei Libere, Geoană a spus: „Chiar în absența unei agresiuni militare (rusești) împotriva Moldovei, care pentru noi e improbabilă pentru că nu credem că trupele ruse pot ajunge acolo, vedem un întreg arsenal de instrumente ale războiului hibrid folosite de Rusia în Moldova. Totul. Energie, șantaj, dezinformare, manipulare, provocarea tulburărilor sociale, folosirea coloanei a cincea din Moldova pentru a schimba direcția vestică a țării.”
Geoană a mai spus că Moldova are în prezent o șansă unică de a se alătura Europei „civilizate și prospere” și a recomandat moldovenilor să reziste „presiunilor Rusiei”.