Asumarea de către Guvernul Sandu a răspunderii pentru Legea Procuraturii, fapt care a dus la demiterea fostului Cabinet de Miniştri, nu a fost agreată de partenerii externi ai Republicii Moldova. Liderul PPDA, Andrei Năstase, a făcut această dezvăluire aseară, în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune N4.
„O spun cu toată responsabilitatea. Partenerii noști externi nu au acceptat actul de asumare ca modalitate de rezolvare a problemei. Asta din discuțiile cu ei, nu știu din alte părți. Din discuțiile cu ei am găsit multă dezamăgire”, a declarat Andrei Năstase.
Andrei Năstase a mai spus că a încercat să o convingă pe Maia Sandu să-şi retragă asumarea răspunderii, pentru ca PAS şi PPDA să rămână la guvernare.
„Se vehicula pe atunci că socialiștii nu vor vota demiterea. Eu am spus: haideți să căutăm alte soluții. Haideți să retragem asumarea și să o introducem în Parlament și atunci socialiștii urmau să decidă dacă să voteze sau nu. Nu era nevoie să cadă Guvernul”, a precizat Andrei Năstase.
Amintim că Guvernul condus de Maia Sandu a fost demis în data de 12 noiembrie 2019, prin moţiune de cenzură. Pentru demiterea Executivului au votat 63 de deputaţi PSRM şi PDM. Parlamentarii din Partidul ŞOR s-au abţinut
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului a fost în data de 8 noiembrie, de fracţiunea PSRM. Socialiştii s-au arătat nemulţumiţi că Executivul a modificat procedura de numire a procurorului general, prin asumare a răspunderii.