Deputatul AUR, Valeriu Munteanu, a reacționat ferm la declarațiile recente ale președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, care a vorbit despre necesitatea de a continua parteneriatele cu România, dar și despre temerea de a colabora cu politicieni români care ar putea fi sub influența Moscovei.
Munteanu a îndemnat-o pe Maia Sandu să spună clar care politicieni sau candidați la Președinția României ar fi influențați de Rusia.
„Doamnă președinte Maia Sandu, afirmația dumneavoastră conform căreia viitorii lideri politici de la București ar putea «primi instrucțiuni de la Moscova» este extrem de gravă. Dacă aveți astfel de informații, vă rog să le faceți publice în mod explicit. Spuneți-le cetățenilor Republicii Moldova și ai României: care dintre candidații la Președinția României este, în opinia dumneavoastră, sub influența Moscovei?”, a declarat Munteanu pe rețelele de socializare.
De asemenea, deputatul AUR a subliniat că astfel de afirmații pot eroda încrederea în politica românească și ar putea afecta negativ relațiile bilaterale dintre România și Republica Moldova. El a făcut apel la transparență și responsabilitate din partea președintei Maia Sandu, cerându-i să ofere clarificări în acest sens.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI