Rusia va deschide secții de votare în Statele Unite la trei dintre misiunile sale diplomatice sau consulare pentru alegerile prezidențiale din martie, a anunțat miercuri ambasadorul său la Washington, citat de Le Figaro.

Anunțul intervine într-un moment în care relațiile dintre cele două țări se află la cel mai scăzut nivel de după Războiul Rece, din cauza conflictului din Ucraina. Rusia, vizată de o serie de sancțiuni occidentale și care și-a trimis soldații să atace Ucraina în 2022, nu a decis încă dacă vor fi amenajate secții de votare în țări europene considerate „neprietenoase”.

Scrutinul este programat pentru 17 martie. Președintele Vladimir Putin, care conduce Rusia din 2000, și-a anunțat intenția de a candida pentru un al cincilea mandat. Acest lucru ar trebui să îi permită să rămână la Kremlin cel puțin până în 2030, anul în care va împlini 78 de ani. Nu există nicio îndoială că va fi reales într-o țară în care orice opoziție reală a fost eliminată.

„În Statele Unite, intenționăm să deschidem trei secții de votare: în ambasada noastră din Washington și în consulatele noastre din New York și Houston”, a declarat miercuri ambasadorul rus Anatoli Antonov într-un interviu publicat de ambasada sa. Statele Unite au furnizat arme Ucrainei împotriva forțelor rusești, iar țările occidentale au impus sancțiuni economice grele Moscovei.

Săptămâna trecută, Rusia a indicat că nu a decis încă dacă va deschide secții de votare în Europa. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, s-a referit la solicitările de a asigura siguranța acestora și a precizat că o decizie va fi luată înainte de sfârșitul lunii ianuarie. Mii de ruși au fugit din țara lor, mulți dintre ei în țări din Uniunea Europeană, de la începutul ofensivei ruse în Ucraina, în februarie 2022.