Cetățenii Republicii Moldova care vor să călătorească în Uniunea Europeană vor trebui să obțină, începând cu ultimul trimestru al anului 2026, o autorizație electronică ETIAS, percepută cu o taxă de 20 de euro pentru majoritatea adulților.
Autorizația ETIAS (European Travel Information and Authorisation System) nu este o viză, dar va fi obligatorie pentru toate persoanele din statele cu regim liberalizat de vize, inclusiv Republica Moldova, care doresc să intre în spațiul Schengen pentru șederi de scurtă durată, de până la 90 de zile într-un interval de 180 de zile.
Solicitarea ETIAS se va face online, prin completarea unui formular și achitarea taxei. În majoritatea cazurilor, aprobarea va fi emisă automat, iar documentul va fi valabil până la trei ani sau până la expirarea pașaportului biometric.
Taxa de 20 de euro va fi aplicată persoanelor cu vârste între 18 și 70 de ani, în timp ce minorii și persoanele peste această vârstă vor trebui să obțină autorizația, dar fără a plăti.
Sistemul ETIAS este introdus de Uniunea Europeană pentru verificarea prealabilă a călătorilor din statele care nu au nevoie de viză, fiind similar mecanismelor existente în Statele Unite, Canada sau Marea Britanie. Autoritățile recomandă cetățenilor să se informeze din timp și să solicite autorizația înainte de planificarea călătoriilor.










