Președintele Maia Sandu vrea să scape de Procurorul General, Alexandru Stoianoglo, cu ajutorul lui Viorel Morari. Declarația a fost făcută de către liderul mișcării “Antimafie”, Sergiu Mocanu, la postul de televiziune NTV Moldova. Mocanu susține că prima lovitură s-a dat chiar în ajun de Crăciun, pe 6 ianuarie 2021.
“Omul lui Morari, împreună cu oamenii lui Plahotniuc, au creat la Kiev o situație precum că Stoianoglo și soția lui Stoianoglo dețin cote parți în afacerea lui Platon. Televiziunile, radio, site-urile aveau misiunea de a provoca în acea zi un scandal. Ei i-au promis Maiei Sandu că ea va scăpa de Stoianoglo. Dar această tentativă a eșuat, pentru că Morari, așa cum falsifica dosarele la Procuratura Anticorupție, așa a falsificat și acest dosar. Repet, Morari este procurorul lui Plahotniuc, care se bucură de susținerea oamenilor Maiei Sandu”, a declarat Sergiu Mocanu.