4800 de cetățeni moldoveni au fost repatriați din mai multe țări europene, în ultima perioadă. Ministrul de Externe Oleg Ţulea, a declarat astăzi, în cadrul unui briefing de presă, că, între 6 şi 12 aprilie vor mai fi operate zboruri charter din Frankfurt, Lisabona, Madrid, Bruxelles, Varșovia, Dublin şi Londra, iar între 13 şi 19 aprilie – din Amsterdam, Veneția, Paris, Berlin, Roma, Londra şi Praga.
“Vor fi operate zboruri din state din care nu s-au efectuat zboruri până acum. Listele vor fi în baza celor colectate de misiunile diplomatice din țările respective. Prioritate la includere în liste o au copiii, studenții, persoanele aflate în tratament sau cei aflați în situații de risc”, a declarat Oleg Ţulea.
Ministrul a mai spus că toți moldovenii reveniți de peste hotare trebuie să-şi procure polițe de asigurare.
“Toți cetățenii Republicii Moldova trebuie să fie deținătorii acestor polițe, pentru cei care vin pe cale aeriana sau terestră”, a precizat ministrul de Externe.