Miniștrii Culturii din statele UE au cerut marți la o reuniune a Consiliului UE măsuri pentru încurajarea unui comportament responsabil în rândul „influencerilor” activi pe rețelele de socializare și dezvoltarea unor organisme sau mecanisme de reglementare a activităților acestora, inclusiv un posibil cod etic, relatează agenția EFE.

În concluziile reuniunii, miniștrii europeni ai Culturii au avertizat asupra impactului „potențial dăunător” pe care aceste persoane îl pot avea asupra sănătății mintale a oamenilor și asupra democrației.

„Europenii petrec mult timp online, ceea ce înseamnă că persoanele influente care creează conținut pentru rețelele de socializare au un impact mai mare ca oricând asupra modului în care percepem și înțelegem lumea”, a explicat ministrul belgian al Tineretului, Benjamin Dalle, a cărui țară exercită președinția semestrială a Consiliului UE.

Prin urmare, miniștrii europeni ai Culturii au cerut Comisiei Europene să dezvolte o abordare politică axată pe alfabetizarea mediatică a „influencerilor” și pe comportamentul responsabil în activitatea pe rețelele de socializare și pe platformele video, pentru a garanta respectarea normelor ce guvernează internetul.

În acest sens, textul aprobat urmărește să conștientizeze în rândul creatorilor de conținut impactul pe care activitatea lor îl poate avea asupra populației prin răspândirea de informații eronate, dezinformare, discursuri de ură și conținuturi ilegale sau dăunătoare.

De asemenea, miniștrii europeni au evidențiat creșterea numărului „influencerilor” minori și necesitatea ca părinții sau tutorii acestora să aibă grijă de ei și să cunoască obligațiile legale rezultate din folosirea rețelelor de socializare.

În concluziile aceleiași reuniuni ministeriale, statele blocului comunitar sunt îndemnate să elaboreze un cod etic destinat „influencerilor” și să asigure că vor participa la elaborarea aspectelor politicii comunitare privind mass-media ce pot avea implicații asupra activității lor, inclusiv folosirea sporită a inteligenței artificiale.

sursa