Ministerul Finanţelor vine cu o precizare referitor la difuzarea în mass-media a unor informații eronate privind scumpirea carnetelor TIR, transmite subiectulzilei.

Într-un comunicat de presă reprezentanţii Ministerului de Finanţe precizează că:

Legislația națională și cea internațională la care Republica Moldova este parte, prevede o serie de măsuri de sprijin (facilități fiscale), sub formă de scutiri, reduceri de cote etc. O parte dintre măsurile de sprijin, și anume cele care reprezintă ajutor de stat, urmează a fi raportate Consiliului Concurenței de către furnizorii ajutorului de stat, în cazul facilităților fiscale de către Serviciul Fiscal de Stat și de către Serviciul Vamal.

Astfel, prin Decizia Consiliului Concurenței nr. ASER-46 din 28.06.2018, la care face trimitere ziaristul, s-a constatat faptul că măsura de sprijin acordată în baza art. 7 din Convenţia din 14.11.1975 vamală relativă la transportul internaţional al mărfurilor sub acoperirea carnetelor T.I.R. Convenţia (T.I.R.) nu constituie ajutor de stat în sensul art. 3 din Legea nr. 139 din 15.06.2012 cu privire la ajutorul de stat. Deci, Consiliul Concurenței solicită ca această facilitate să nu mai fie inclusă în rapoarte.

Implicațiile aceste decizii se rezumă doar la faptul că Serviciul Vamal nu va raporta Consiliului Concurenței sumele scutirii respective, în contextul în care aceasta nu reprezintă ajutor de stat.

Astfel, scutirea respectivă ce este prevăzută într-un act internațional, nu va fi anulată, iar carnetele TIR nu vor fi scumpite.