Mijloacele de transport cu termenul de exploatare mai mare de 7 ani la data achitării drepturilor de import, care circulă pe teritoriul R. Moldova cel puțin 90 de zile cumulativ, dar sunt înmatriculate pe teritoriul altui stat, vor putea fi plasate sub regimul vamal de import cu achitarea accizei în mărime de 30% din cota stabilită pentru anul 2023.

Parlamentul a aprobat în cea de-a doua lectură un proiect, înaintat de un grup de deputați ai Fracțiunii parlamentare a Partidului Acțiune și Solidaritate, pentru modificarea mai multor acte legislative, inclusiv Codul Vamal.

Documentul mai prevede că mijlocul de transport auto, care a fost distrus sau vândut la piese, fapt confirmat prin documente justificative sau declarația pe propria răspundere a persoanei, la cererea persoanei care a introdus pe teritoriul R. Moldova și a declarat prin acțiune mijlocul de transport, acesta urmează a fi exclus din sistemul informațional al Serviciului Vamal doar după achitarea drepturilor de import în mărime de 15.000 de lei.

Autorii argumentează că, începând cu 1 ianuarie 2024, va intra în vigoare noul Cod Vamal, iar una din prevederile acestuia este limitarea aflării pe teritoriul R. Moldova până la 180 de zile pe parcursul unui an a mijloacelor de transport care au plăcuțe cu număr de înmatriculare pe teritoriul altui stat.