Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a transmis un mesaj de felicitare cetățenilor Republicii Moldova cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la proclamarea independenței.

În mesajul transmis în numele Statelor Unite, șeful diplomației americane a subliniat că Washingtonul își propune să continue consolidarea parteneriatului cu Republica Moldova și a evidențiat progresele înregistrate în cooperarea bilaterală.

„În ultimul an, țările noastre au aprofundat cooperarea într-o serie de domenii de interes comun. Am extins relațiile economice, am consolidat securitatea frontierelor și am colaborat pentru promovarea stabilității în regiune”, a declarat Marco Rubio.

Secretarul de Stat american a reafirmat, totodată, angajamentul Washingtonului față de suveranitatea și independența Republicii Moldova.

„În timp ce Moldova sărbătorește 35 de ani de libertate, Statele Unite rămân angajate să susțină suveranitatea și independența poporului moldovean”, a menționat Rubio.

În încheiere, oficialul american le-a transmis cetățenilor Republicii Moldova urări de pace, prosperitate și progres.