Salariile președintelui țării și ale membrilor Guvernului nu pot fi limitate, deoarece acestea nu depășesc pe lună suma de 20 de mii de lei. Cu această remarcă a venit deputatul PAS, Valentina Manic, în procesul dezbaterilor în comisia economie, buget și finanțe a proiectului PSRM privind măsurile economice și sociale anticriză aplicabile pentru micșorarea impactului provocat de criza energetică și pandemie și care prevede inclusiv plafonarea salariilor demnitarilor publici.

”Noi avem o definiție de demnitari publici, demnitari de stat. Am revizuit toate declarațiile demnitarilor publici și nici pe departe nu sunt mai mari decât 20 de mii. Noi știm și președintele țării care este salariul, miniștrii, secretarii de stat, pe departe nu sunt mai mari decât două salarii pe economie. De ce dumneavoastră spuneți cu excepția primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților raioanelor? Nu înțeleg această plafonare și de ce cu excepție, pentru că dacă analizăm, pe departe nu sunt două salarii minime. Și noi plafonăm, pentru ce?”, a întrebat deputatul PAS.

Unul din autorii proiectului, deputatul PSRM Petru Burduja, a declarat că, inițiativa nu se referă la salariile președintelui țării sau miniștrilor, ci vizează remunerările unor demnitari care ajung la 130-160 de mii de lei pe lună.

”Atunci când un cetățean simplu afectat de criza energetică, pandemică, cu 2000 de lei nu poate să-și achite facturile de 4000 de lei și avem demnitari publici care primesc 130-160 de mii de lei pe lună. Credem că aceste lucruri ar trebui revizuite”, a spus deputatul.

Deputații PAS din comisie s-au abținut de la votul pentru acest proiect de lege. Decizia finală urmează să fie luată în plenul Parlamentului.

Inițiativa PSRM mai prevede suspendarea tuturor achizițiilor publice, cheltuielilor capitale ale autorităților publice centrale și locale care nu sunt stringent necesare. De asemenea, socialiștii mai propun ca, în perioada martie-decembrie, la cererea persoanelor fizice și agenților economici băncile comerciale să amâne plata ratelor de credit sau a dobânzilor, cu extinderea termenului contractului de credit cu o perioada cel puțin 90 de zile. Nu se vor calcula și nu vor fi aplicate dobânzi, comisioane sau penalități de întârziere, ori alte plăți pentru extinderea termenelor contractului de credit.

Din economiile realizate, PSRM propune ca Guvernul să creeze un fond anticriză de unde va realoca sursele financiare necesare pentru populație, întru atenuarea efectelor crizei energetice și pandemice, respectiv prin compensarea cheltuielilor aferente creșterii inflaționiste.