Acum mai mult ca altă dată, putem mișca Moldova înainte doar prin parteneriat, a declarat președinta Maia Sandu la Forumul Primarilor, organizat astăzi la Palatul Republicii.
Șefa statului a declarat că Republica Moldova se află într-un moment istoric în evoluția sa ca stat. În această perioadă, își definește rolul său în lume și prin ceea ce face fiecare, fiecare decide ce fel de țară se construiește pentru generațiile de azi și viitoare.
„Bună ziua, stimați primari,
La acest eveniment au fost invitați toți cei 895 de primari aleși. Peste Un milion 200 de mii de oameni au decis cine să fie responsabili de viitorul localităților în care ei trăiesc. Mă bucur că au fost alese 215 femei în funcțiile de primare. Le felicit pentru curajul de a-și asuma rolul de lidere de comunitățile lor.
Oamenii v-au oferit încrederea și susținerea. Oamenii au ieșit la vot cu speranța că voi, alături de consilierii locali, veți munci pentru a construi sate și orașe în care să ne placă să trăim și cu care să ne mândrim.
Totuși, în această sală nu sunt doar primari. Aici sunt, de fapt, comunități, pentru că fiecare dintre voi vine cu întreg satul în spate, dacă pot să spun așa. Nu doar ca persoane decidente, ci reprezentați nevoile locuitorilor voștri, speranțele lor, dar și mândria față de locul de baștină. Și anume înțelegerea acestui fapt ne pune pe umeri tuturor o responsabilitate imensă.
Întâlnirea noastră de azi are în vedere tocmai acest obiectiv – cum construim un parteneriat între toate nivelurile administrației, pentru a îndeplini această responsabilitate colectivă. Și noi, în Moldova, înțelegem foarte bine importanța parteneriatului, a colaborării.
Majoritatea dintre noi ne-am născut în sat și am participat sau am fost martorii parteneriatelor, indiferent că pe vremuri le numeam „clacă” sau, pur și simplu, „o mână de ajutor”. Nimeni nu putea face casă de unul singur. Toată mahalaua se aduna pentru a construi o fântână. Lucrurile mari și frumoase aveau menirea de a servi întreaga comunitate și erau făcute mereu împreună.
Iar acum, mai mult ca altădată, putem mișca Moldova înainte doar prin parteneriat. Ne aflăm într-un moment istoric din evoluția noastră ca stat. În această perioadă Moldova își definește rolul său în lume și, prin ceea ce noi toți facem, decidem ce fel de țară construim pentru noi și pentru generațiile viitoare. O țară în care oamenii se simt ín siguranță, munca este prețuită, tinerii au oportunități acasă și toți au condiții demne, aici, acasă.
Sunt lucrurile pe care le vedem în localitățile europene. Misiunea noastră de a deveni stat membru al Uniunii Europene vine să împlinească tocmai aceste deziderate. Dar aderarea la UE nu este un obiectiv în sine, ci este cel mai rapid mijloc și unica cale prin care putem construi o astfel de țară.
Acest drum este cu greutăți, vor fi urcușuri și coborâșuri și este nevoie de voință și caracter. Din partea tuturor. Administrația centrală trebuie să-și facă partea ei de responsabilitate. Iar primarii – partea lor de responsabilitate. Cu siguranță că vor fi momente în care nu vom cădea de acord pe fiecare subiect și acțiune, dar ceea ce trebuie să ne unească este un obiectiv simplu – o viață mai bună pentru fiecare locuitor al Moldovei.
Acum trei ani, mi-am asumat un angajament public față de toți primarii din țara noastră. Am promis că voi respecta și voi fi avocatul independenței APL – și continui să urmez această misiune. A fost adoptată Strategia de reformă a administrației publice pentru perioada 2023-2030, care cuprinde două instrumente importante pentru consolidarea capacităților APL. Primul dintre acestea este Legea privind amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale, dublată de Metodologia aferentă, care stabilește criteriile și condițiile pentru amalgamarea voluntară.
De asemenea, am avansat în reglementarea procesului de constituire a asociațiilor de dezvoltare intercomunitară.
Aceste inițiative sunt esențiale pentru asigurarea bunei funcționări a administrației publice locale și pentru promovarea dezvoltării durabile a comunităților noastre, inclusiv în perspectiva accesării de fonduri europene în perioada premergătoare aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
De asemenea, din partea administrației centrale a existat o deschidere fără precedent față de nevoile comunităților. De exemplu, a fost modificată Legea cu privire la energia electrică, ca răspuns la solicitările autorităților administrației publice locale privind garantarea dreptului de a utiliza cu titlu gratuit infrastructura sistemului de distribuție a energiei electrice, pentru instalarea sistemelor de iluminat public în comun cu rețeaua electrică de distribuție, instalarea camerelor video și amenajarea coșurilor de gunoi pe stâlpii rețelelor de distribuție a energiei electrice.
Este în curs de promovare un act normativ ce va stabili expres atribuțiile APL, în contextul descentralizării activităților ce țin de transportul rutier în trafic raional și local. Așadar, ajutăm primăriile și primarii să ofere transport locuitorilor, prin faptul că APL-urile vor putea interveni în procesul deschiderii și modificării unei noi curse regulate.
Prin modificarea Legii privind descentralizarea administrativă și a Legii privind administrația publică locală a fost stabilit dreptul APL să-și stabilească pentru personalul încadrat o indemnizație lunară calculată conform unei proceduri aprobate de Guvern.
Trebuie să menționez aici, desigur, și faptul că pentru consolidarea dialogului instituționalizat între APC și APL a fost reluată activitatea Comisiei paritare pentru descentralizare și au fost constituite grupuri de lucru sectoriale.
Poate cea mai importantă promisiune pe care am făcut-o acum trei ani se referea la alocarea corectă a resurselor bugetului pentru finanțarea proiectelor și atragerea fondurilor externe pentru aceste scopuri. Aici, cifrele vorbesc de la sine. Prin intermediul Programului „Satul European” au fost finanțate în total 496 de proiecte în întreaga țară, cu o valoare totală a investițiilor de circa 1,8 miliarde lei. În plus, Guvernul a lansat Programul „Satul European Expres”, datorită căruia 399 de primării au putut să implementeze proiecte de dezvoltare locală cu o valoare totală de aproximativ 172 milioane de lei.
Rezultatele acestor investiții se pot vedea cu ochiul liber, fie că ne referim la proiecte ce țin de alimentarea cu apă și canalizare, termoizolarea clădirilor, creșterea atractivității turistice sau de dezvoltare a infrastructurii economice. Mai mult, spre deosebire de guvernările precedente, care alocau fonduri adesea discreționar, de aceste programe au putut beneficia localități indiferent de culoarea politică a primarilor.
Cu mai puțin de 2 ani în urmă, am lansat inițiativa Programului „Satul European”, anume pentru că înțelegem cu toții că bugetele locale sunt prea mici pentru proiecte mari. Azi, fiecare a doua localitate vede rezultatele concrete ale acestui program. Solicit Guvernului să lanseze cât mai curând apelul pentru „Satul European 2”.
Îmbunătățirea condițiilor de viață este un lucru firesc, care trebuie să fie realizat în fiecare localitate. Iar când vorbim de Uniunea Europeană, anume despre aceasta vorbim. Nu despre semnarea unor acte de aderare, ci despre banii care vin pentru drumuri, canalizare, apă, școli, grădinițe și alte nevoi ale comunităților.
Este important să înțelegem că fără ajutorul financiar european, aceste realizări nu ar fi fost posibile. Și toate proiectele mari – grădinițe modernizate, drumuri reparate, rețele de iluminat și apă potabilă, terenuri de joacă, case de cultură renovate, chiar și compensațiile în facturi nu ar fi fost posibile ajutorul partenerilor de dezvoltare, în special a Uniunii europene .
Vreau să fie foarte clar – atunci când cineva se opune drumului nostru european se opune, de fapt, banilor care vin pentru dezvoltarea Moldovei, se opune păcii care este garantată în UE, se opune libertăților și valorilor democrației care sunt protejate în țările europene. Putem să dezbatem mult și bine conceptul Uniunii Europene și ştim că unii politicieni folosesc retorica anti-europeană pentru a aduna voturi, dar o simplă analiză arată că Moldova a rezistat și chiar a început să se dezvolte doar datorită sprijinului prietenilor noștri externi. Și asta o știu chiar și acei politicieni, pentru că ei se odihnesc în Europa, își țin banii în Europa, își cumpără acolo case. Nu am văzut niciunul să se mute cu traiul în Federația Rusă.
Haideți să ne gândim cum arată țara noastră față de țările care au aderat la Uniunea Europeană în ultimii 20 de ani și atunci când facem dezbateri să pornim de la viitorul Moldovei, nu de la interese înguste de moment. Și să ne întrebăm – cum vrem noi să arate localitățile noastre – să le ținem pe loc, sau chiar să le întoarcem în trecut, sau să fie ca în Europa, de unde ne vin ajutoarele, resursele, pace?
Obiectivul nostru comun, și al meu, ca președintă, și al vostru, în calitate de conducători locali, este să creăm comunități puternice, unite, să îmbunătățim condițiile de trai acasă și să transformăm toată Moldova, sat cu sat, oraș cu oras, într-o țară europeană, cu o viață trăită în bunăstare și în bună înțelegere. Voi, aleșii locali, sunteți în prima linie față de nevoile locuitorilor. Voi îi ascultați zi de zi și pe umerii voștri stă îndeplinirea celor mai urgente și firești lucruri – apă la robinet, transport sigur, grădinițe și școli moderne, sate și orașe amenajate.
Să fii primar înseamnă să fii concomitent și asistent social, și jurist, și inginer, și avocat, și prieten pentru fiecare membru al comunității, și uneori părinte, fiu sau fiică pentru cei rămași singuri. Este o muncă care cere nu doar competențe, dar mult suflet.
Mi-amintesc o discuție mai veche cu cineva care își dorea să candideze la funcția de primar, dar îmi spunea că nu are nici studii juridice și nici studii economice. Este un avantaj să ai competențe în cât mai multe domenii, dar de câte ori am văzut oameni competenți, dar care nu lucrează în favoarea comunității. Ce i-am spus atunci este că cea mai importantă calitate pentru a fi un bun conducător este să fii om. Un om căruia îi pasă cu adevărat de oamenii din comunitatea sa va găsi soluții, va căuta proiecte, va rezolva problemele comunității, împreună cu comunitatea.
Primari-oameni în loc de primari-șefi – asta așteaptă locuitorii oricărui sat. Și munca aceasta trebuie să fie remunerată cum se cuvine. Mai ales că vorbim despre un volum de lucru ce nu permite, de fapt, zile de odihnă. Un exemplu este faptul că ne-am reunit aici sâmbãtã, pentru că de luni până vineri nu avem timp pentru aceste discuții. În acest sens, solicit Guvernului să crească simțitor salariile, în primul rând, ale primarilor, viceprimarilor cu funcție de demnitate publică și secretarilor consiliilor locale. Nu poți cu salarii derizorii să conduci o comunitate spre bunăstare!
Administrația centrală face pași importanți pentru a dezvolta Moldova. Planul nostru este ambițios, dar nu-l putem realiza de unii singuri. Noi venim cu programe precum „Satul European”, atragem bani de la partenerii europeni și alți parteneri de dezvoltare pentru drumuri, poduri, infrastructură. Dar aceste lucruri se vor materializa doar dacă administrația publică locală își va crește capacitățile, inclusiv de realizare a proiectelor.
Noi vom continua să oferim oportunități, dar de voi depinde să le valorificați. Și nu doar eu am această așteptare. Oamenii din localitățile noastre au această așteptare. Este important să creșteți baza veniturilor proprii. Guvernul va continua să mobilizeze bani pe intern și pe extern, dar nu are cum să vină în fiecare sat să rezolve problemele localităților. Voi trebuie să faceți acest lucru și pentru aceasta aveți nevoie de integritate, echipe competente și multă muncă.
Noi, cei care conducem instituții, cunoaștem îndeaproape limitările și obstacolele care stau în față. Inclusiv, insuficiența de oameni bine pregătiți dornici să se implice, insuficiența resurselor financiare, obstacole birocratice, și faptul că ziua are doar 24 de ore. În aceste condiții lucrăm cu toții. Dar ca să facem o listă de probleme avem nevoie de o zi întreagă și în curând nu am pleca de la această discuție. Ce aș vrea, însă, este să dezvoltăm Moldova în ciuda acestor probleme. Să ne întrebăm fiecare și să facem tot ce putem, din poziția noastră să mișcăm lucrurile înainte, conștientizând că nu trăim într-o situație ideală.
În concluzie, vreau să ne imaginăm o localitate în care vrem să trăim – drumuri de calitate, pe care de deplasăm în siguranță, ogrăzi îngrijite și, desigur, pline, copii cu mingea, bicicleta sau sania pe ulițe, apă și canalizare în case și lumină pe străzi, bunici care, în loc să stea triști la poartă într-un toiag, să aibă grijă de nepoți, familii care merg cu încredere la medic și au certitudinea zilei de mâine.
Eu așa o văd. Dacă și voi o vedeți astfel, cu siguranță vom reuși să găsim bani, să realizăm proiecte, să aducem investiții. Fiecare acolo unde este. Nu trebuie să ne unească o ideologie politică și nici să avem mereu aceeași părere, dar cred că este esențial să ne ghidăm cu toții de niște valori umane de bază – să nu furi, să nu minți, să nu-ți bați joc de semenii tăi, să nu lucrezi împotriva țării și neamului tău. Lucruri simple, nu-i așa? Da, recunosc, nu aș putea colabora cu persoane care încalcă aceste principii. Eu am fost și voi continua să fiu alături de primarii care lucrează pentru oameni”, a declarat Sandu.