Președintele Maia Sandu a scris o scrisoare Guvernului prin care a cerut în mod categoric ca toți banii din Fondul de rezervă să fie alocați pentru alegerile parlamentare anticipate. Despre aceasta a anunțat președintele PSRM, Igor Dodon, în cadrul emisiunii sale de vineri.
Dodon a amintit că cele 125 de milioane de lei pentru anticipate nu sunt prevăzute în bugetul de stat. Totodată, liderul PSRM susține că Sandu nu are nicio împuternicire legală ca să vină cu asemenea demersuri către Executiv, mai ales într-o perioadă incertă pentru țară.
”Președintele nu are așa atribuții ca să ceară categoric. Nu este țara în care un om să bată cu pumnul în masă și să spună că face așa sau altfel. Să iei toți banii din rezerva de stat, suntem într-o perioadă de incertitudine, două luni campanie electorală, pe urmă încă trei luni până se formează Guvernul, o lună și jumătate până se creează majoritatea parlamentară. Adică patru luni noi suntem în perioadă de incertitudine și să scoți toți banii din rezerva de stat în situația de incertitudine cred că este o greșeală”, a spus Dodon.