Lidera PAS, Maia Sandu, regretă că în cei 27 de ani de independenţă a Republicii Moldova aşa şi nu s-a reuşit „să construim instituţii puternice care să servească interesului comun”, transmite SubiectulZilei.
Într-un interviu pentru IPN, Maia Sandu a afirmat că „temelia statului democratic o formează instituţiile, care trebuie să reprezinte şi să apere cetăţenii”.
„Acestea au fost şi rămân în continuare slabe, vulnerabile în faţa politicienilor sau a oamenilor bogaţi, care le folosesc în interesul lor”, a spus preşedinta PAS.
Potrivit ei, cea mai importantă realizare în cei 27 de ani de independenţă reprezintă „libertăţile pe care le-am câştigat după obţinerea independenţei”.
„Oamenii au luptat pentru a obţine aceste libertăţi şi au reuşit! Cu certitudine, aceasta este o realizare la fel de importantă – faptul că prin unitate şi curaj, comunitatea noastră şi-a cerut drepturile şi împreună a reuşit să le câştige”, a subliniat lidera PAS.
Ea susţine că, din păcate, libertăţile câştigate cu greu acum 27 de ani şi care păreau aproape imposibil de realizat până la Independenţă sunt atacate în mod constant de cei care ar trebui să fie garantul lor – reprezentanţii guvernării.
„Iar noi, din nou, trebuie să luptăm pentru a nu pierde drepturi cetăţeneşti fundamentale. Depinde de noi, de fiecare membru al societăţii, cum ne dorim să arate ţara noastră şi să ne aducem aminte, în baza experienţei anilor de până la Independenţă, că libertăţile se câştigă foarte greu, uneori cu preţul vieţii, însă se pierd foarte uşor”, a adăugat Maia Sandu.