Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu moldovenii stabiliți cu traiul în Canada.

„În seara zilei de ieri, la Montréal, am avut o întâlnire extraordinar de frumoasă cu cetățenii noștri care locuiesc în Canada. Am cunoscut peste 300 de oameni, veniți în Canada de câteva decenii sau doar de câțiva ani, dar toți foarte interesați de ce se întâmplă acasă”, a a spus șefa statului.

Comunitatea din Canada este unită și implicată în diverse proiecte – sportive, culturale, de promovare a cărții românești. În context, Președinta Maia Sandu a acordat câteva titluri onorifice pentru cei care au reușit performanțe deosebite în sport și arte și care promovează în lume bunul nume al țării noastre.

„Am discutat mult despre situația din Republica Moldova, despre problemele generate de război și despre reformele pe care le facem ca să transformăm țara noastră într-un loc mai bun pentru toți cetățenii săi. Am văzut o susținere totală a comunității de aici pentru proiectul de aderare a Republicii Moldova la UE”, a subliniat Președinta.

De asemenea, șefa statului a mai menționat: „M-am bucurat pentru realizările fiecăruia în parte, și a celor care au reușit să facă carieră în instituțiile statului, și a celor care au afaceri de succes. Am reușit să fac o scurtă vizită la patiseria Ecaterinei Limon-Maritzoi – o patiserie unde găsești multe bunătăți, inclusiv plăcinte ca în Moldova. Oamenii noștri curajoși și harnici merită să aibă un viitor european, la ei acasă. De aceea, la Adunarea „Moldova Europeană” din 21 mai, indiferent dacă suntem acasă sau peste hotare, cu toții vom spune că drumul nostru duce spre UE, spre pace și bunăstare”.

sursa