Cei mai bogați oameni ai planetei au pierdut adunat 134 de miliarde de dolari, în urma prăbușirii piețelor bursiere. Cel mai afectat a fost Jeff Bezos, a cărei avere a scăzut cu 15,2 miliarde de dolari.
La Bursa de la New York, acţiunile Amazon.com Inc au scăzut cu 8,8%, pe fondul declinului general de pe pieţele bursiere, astfel încât averea netă a lui Jeff Bezos s-a redus la 191,5 miliarde de dolari, conform indicelui miliardarilor realizat de Bloomberg. Scăderea de vineri este a treia cea mai mare lovitură cu care s-a confruntat Jeff Bezos, fiind depăşită doar de cea din 4 aprilie 2019, când averea co-fondatorului Amazon s-a redus cu 36 miliarde de dolari, în urma înţelegerii sale de divorţ, şi cea din 29 aprilie 2022, când acţiunile Amazon au scăzut cu 14%.
Indicele Nasdaq 100 al Bursei de la New York a scăzut cu 2,4% vineri, ceea ce a afectat şi averile altor miliardari, inclusiv a lui Elon Musk şi a lui Larry Ellison (de la Oracle Corp), ale căror averi nete s-au redus cu 6,6 miliarde de dolari şi, respectiv, cu 4,4 miliarde de dolari. Incertitudinile privind posibilele reduceri ale dobânzii de către Rezerva Federală a SUA, precum şi unele rezultate financiare dezamăgitoare, au dus la intrarea indicelui Nasdaq în teritoriul de corecţie, ştergând mai mult de 2.000 miliarde de dolari din valoare în doar trei săptămâni.
Miliardarii din domeniul tehnologiei, Mark Zuckerberg, Sergey Brin şi Larry Page au pierdut de asemenea vineri peste trei miliarde de dolari fiecare, pe fondul declinului acţiunilor Meta Platforms Inc şi Alphabet la Bursa de la New York. Miliardarii din acest domeniu s-au confruntat cu o scădere a averilor lor de 68 miliarde de dolari, conform Bloomberg.
Datoria publică a SUA ar putea afecta piața
Totodată, datoria publică a Statelor Unite ale Americii a depășit pragul de 35 de trilioane de dolari, situație care va fi dificil de depășit și care ar putea afecta, în timp, piața și ratele dobânzilor.
Analiștii au avertizat că, dacă nu se găsește rapid o soluție la această problemă, datoria va crește și mai repede în anii următori. În prezent, se estimează că ar putea depăși nivelul de 55 de trilioane de dolari până în 2034.